După relatarea palpitantă a partidei de pescuit ce s-a încheiat cu capturarea unui somn de 55 de kilograme de către Gotthárd Ferenc Alpár, am fost curios cu ce alte metode de pescuit, pe lângă spining, reuşeşte pescarul harghitean să păcălească mustăcioşii din Delta Dunării. L-am rugat deci pe Ferenc să ne împărtăşească puţin din experienţa dobândită în materie de pescuit la somn.

U.K.R.: De când pescuieşti în Delta Dunării?

G.F.A.: De cinci ani merg la pescuit în inima Deltei, mai precis în localitatea Crişan. Aici se află casa prietenului Farkas Levente unde mă reîntorc în fiecare an. Primele impulsuri în materie de spinning la somn tot de la el le-am primit, şi de atunci m-am îndrăgostit de acest stil de pescuit, dar şi de ţinuturile frumoase ale Deltei. Această regiune geografică oferă multe de văzut şi de aici primesc întotdeauna ceva nou. De aceea revin an de an.

U.K.R.: Pe lângă spining mai pescuieşti şi prin alte metode la somn? Dacă da, te rog descrie puţin aceste metode. După tine ce alte metode de pescuit mai sunt productive în Deltă?

G.F.A.: Pescuitul cu momeli artificiale este metoda mea preferată de pescuit. Folosesc această tehnică pentru toţi peştii răpitori. Bineînţeles putem fi eficienţi şi cu alte metode de pescuit la somn, dintre care aş aminti pescuitul la grund şi pescuitul la clonc.

Tehnica la grund

În această metodă este important să găsim acele gropi, praguri, ascunzişuri acvatice, unde această specie se odihneşte pe timpul zilei. Somnul se hrăneşte şi ziua, însă cu intensitate mai mică decât pe întuneric. Ziua putem avea succes dacă momeala o prezentăm chiar în faţa botului sau în imediata apropiere a peştelui. Momelile folosite la această tehnică sunt foarte diferite şi numeroase: raci, scoici, ficat de porc sau vită, râmă, lipitori, broaşte, peşti, coropişniţe, dar nu se dă în lături nici de la animale mici, precum şoarece, pui de pasăre mort sau altele. Deci în privinţa momelilor doar imaginaţia ne poate da graniţe.

Dintre cele amintite mai sus eu prefer peştele viu, iar din acesta carasul de 300-400 de grame, care se mişcă bine pe cârlig. Sunt bune şi plătica sau babuşca, dar aceste specii nu rezistă atât de mult pe cârlig precum carasul. Bineînţeles se poate folosi şi peşte mort, dar este mult mai atractiv somnului dacă peştişorul se zbate pe cârlig. Această metodă poate fi folosită atât la pescuitul din barcă, cât şi de pe mal, cu folosirea echipamentului adecvat. În cazul pescuitului din barcă eu prefer plumbi între 150-200 de grame, beţe puternice de 2,7 metri, cu putere de la 600 până la 1.200 de grame şi mulinete de 70-80 mărime, ce sunt capabile să ţină monofilament de 0,50-0,60 sau fir textil de 0,30-0,40 şi sunt destul de stabile încât un peşte mai puternic să nu distrugă roţile dinţate. Dacă pescuim de pe mal este mai bine să folosim lansete mai lungi, de 3-3,3 metri, plumbi mai grei, pentru ca să nu fie duse de curent. Eu aş propune cârlige mărimea 8/0-10/0.

Pescuitul la clonc

Cum reiese şi din titlu, avem neapărat nevoie de clonc, un instrument special (de cele mai multe ori fabricat din lemn), şi de o barcă, fiindcă această tehnică se practică din barcă. Principiul pe care este construită această tehnică este, de fapt, invidia şi curiozitatea somnului. Zgomotul scos de clonc imită zgomotul produs de un somn în timp ce se hrăneşte. Este esenţial ca în timp ce producem aceste zgomote să ne aflăm cu barca deasupra locului unde se află mustăcioşii. Folosirea cloncului necesită o ritmicitate oarecare, adică 3-4 lovituri, o mică pauză, după care din nou 3-4 lovituri şi din nou pauză scurtă sau chiar 7-8 lovituri şi pauză, asta în funcţie de puterea curentului apei pe care ne aflăm. Dacă este mai rapid curentul, atunci sunt necesare mai multe lovituri, esenţial este să oferim un reper somnului care se ridică de la fund să ne găsească momeala din cârlig.

De preferat este să căutaţi somnii în apele mai adânci. Şi temperatura apei joacă un rol important în această metodă. În apa de 18-22 de grade Celsius răpitorul digeră mai repede, se hrăneşte mai intens, deci ne putem aştepta la mai multe trăsături, ca şi la o apă rece. Nici apele prea încălzite nu sunt bune, fiindcă răpitorii se lenevesc, cu toate că atunci sunt prinse exemplarele record.

Echipamentul de pescuit trebuie să difere de cel folosit la grund, lungimea băţului e bine să fie de 2,1-2,4 metri, foarte puternic, chiar şi de 1.600 grame acţiune. Cerinţele în ce priveşte mulineta, firul, cârligul sunt aceleaşi. Ca momeală, putem folosi orice, dar eu prefer peşti vii. Sunt folosite două tipuri de monturi. Una este cu plumb culisant şi cârligul aflat la capătul liniei (distanţa dintre plumb şi cârlig este de 70 cm). Mărimea plumbului trebuie să fie în funcţie de puterea curentului, astfel încât să ne ţină momeala la adâncimea dorită (undeva 100-150 de grame). Cea de-a doua montură este cea cu plută. Se folosesc plute de formă ovală, cu portanţă foarte mare. Montura este una clasică folosită şi la pescuitul ştiucii cu peşte viu. Momeala este de preferat a fi prezentată în apropierea fundului, undeva la 1-2 metri de acesta. Aici putem să ne aşteptăm să avem trăsătură.

Spinningul

Am şi ajuns la metoda preferată de mine în pescuitul răpitorilor (nu spun că este şi cea mai eficace) şi anume spiningul. Nu se compară cu nimic momentul când un uriaş se agaţă de momeala artificială, această senzaţie compensează fiecare oră petrecută pe apă fără vreo muşcătură.

Echipamentul folosit la această tehnică diferă mult de cele amintite până acum. Lanseta trebuie să fie puternică, dar în acelaşi timp să fie şi sensibilă. Puterea optimală se situează undeva între 80-120, respectiv 100-150 grame. Bineînţeles, există pe piaţă producători ale căror lansete de 20-60 de grame putere de lansare sunt capabile să facă faţă şi somnilori mai mari. Beţele folosite de mine nu depăşesc lungimea de 2,4 metri, iar limita inferioară se află la 1,95 metri. Eu prefer lansetele mai scurte. Mărimea mulinetelor este, de asemenea, mai mică: între 4.000 şi 5.000. Este foarte important ca componentele mulinetei să fie din metal şi să dispună de o frână pe faţă foarte sigură. Firele textile folosite de mine sunt de 0,27- 0,36 grosime. De asemenea, este important faptul că eu nu folosesc înnodare, ci cos firul, astfel că folosesc firul la puterea maximă a lui. Cos la loc primii 40 cm din fir, lăsând o buclă mică în care voi pune agrafa specială. Această manoperă o realizez folosind un fir textil mai gros de 60-70 cm, astfel că din buclă las afară doar vreo 4-5 cm, iar acest înveliş îl lipesc la cele două margini cu superglu de linia principală. Acest fir suplimentar este necesar pentru ca în timpul drilului peştele să nu-mi taie firul din apropierea momelii cu dinţii numeroşi de care dispune sau prin frecarea de pietre. Agrafa folosită de mine este o a agrafă Not-A-Knot de care agăţ apoi woblerul.

În ceea ce priveşte woblerele, oferta este aproape interminabilă, fie cu bilă în interior sau simple, dintr-o bucată sau din două componente şi câte şi mai câte variante. Eu le folosesc cel mai mult pe cele între 7 şi 13 cm, după ce, în prealabil, fiecăruia îi schimb inelul şi cârligele originale. Acest lucru este esenţial, fiindcă cele din fabrică nu sunt concepute pentru pescuitul somnului. Sunt necesare inele de minimum 50 kg rezistenţă şi ancore de putere 3X. Amintesc câteva modele reuşite pentru pescuitul mustăcioşilor: familia Predatek (sunt folosibile în varianta originală): Spoonbill, Boomerang, Sand Viper; familia Manns: C4 Elite, LoudMouth; familia Salmo: Whitefish, Skinner, Hornet, Boxer, Perch, Executor.

Această metodă poate fi folosită atât de pe mal cât şi din barcă, dar de pe uscat avantajele faţă în faţă cu un somn mai frumos scad substanţial, de aceea eu, de cele mai multe ori, pescuiesc din barcă. Bineînţeles, în cazul spinningului de pe mal, aruncăm momeala în aval şi recuperăm contra curentului, având grijă să folosim modele ce bat în straturile superficiale ale apei. Spinningul din barcă poate fi, de asemenea, de două feluri: unul cu barca ancorată şi altul cu barca lăsată să curgă în derivă, dar oricum aici intră deja în calcul şi momelile ce lucrează şi în adâncime. Dacă fixăm barca într-un loc, acest lucru trebuie făcut astfel încât în cazul drilului cu un peşte mai mare să putem elibera uşor barca. Pentru acesta o soluţie poate fi legarea de frânghie a unui flacon, iar dacă situaţia o impune eliberăm frânghia de la barcă, nefiind necesar să ridicăm toată greutatea, găsind-o mai târziu după flaconul folosit drept baliză.

Pescuitul cu momeli artificiale este mai prolific în orele amurgului sau zorilor, iar acolo unde este permis pescuitul pe timp de noapte, toată noaptea putem să aruncăm după mustăcioşi, fiindcă ei sunt mult mai activi pe întuneric. În aceste ore ei se află în straturile superficiale ale apei, în căutare de hrană. Nu de puţine ori ies în apa mică, deci şi în acele locuri trebuie încercate câteva lansări. Trebuie să căutăm locuri unde se află în apropierea malului apă adâncă, copaci căzuţi în apă sau denivelări ce pot fi simpatice peştelui. În astfel de zone somnii ies la vânătoare odată cu lăsarea serii şi încep să aspire apa de la suprafaţă, aspirând totodată şi prada. Pot fi auzite şi zgomotele specifice produse în timpul atacului, ce ne ajută mult în găsirea răpitorului.

Dacă pescuim din barca în mişcare, atunci trebuie să poziţionăm barca la o distanţă de aproximativ 15 metri faţă de mal pentru a putea efectua lansări comode în direcţia malului, la marginea copacilor, tufelor, plantelor din apă. Esenţialul este să aruncăm woblerul în locuri unde se găsesc şi peştii mici, fiindcă şi somnul este prin apropiere. Astfel de locuri sunt încă bulboanele cu ape domoale, marginile prundişurilor. Nu trebuie să ne speriem dacă avem doar 50 cm adâncime, pentru că somnii ies şi în astfel de locuri odată cu lăsarea întunericului. Ne poate fi un reper foarte bun prezenţa avatului în număr mare, unde acesta se găseşte, sunt prezenţi şi peştişorii pradă pe care îi caută şi somnii. Cu barca lăsată să curgă, putem peria o suprafaţă de râu mult mai mare, însă într-un loc putem lansa odată sau maxim de două ori, înainte ca barca să fie dusă de curent mai departe. Dacă la aceste lansări avem muşcătură, avem noroc, dacă ratăm, nu mai avem o a doua şansă. În asta constă frumuseţea spinningului din barcă. De multe ori se întâmplă ca la imediata atingere a apei de către momeală, să avem trăsătură, peştele aspirând năluca cu un plescăit puternic. Alteori urmăreşte momeala până în imediata apropiere a bărcii, iar când scoatem woblerul din apă, dispare în mijlocul unui plescăit puternic. Aceste exemplare sunt greu de prins, deci să nu ne prea mâhnim dacă ratăm.

Pe scurt, acestea ar fi metodele de pescuit considerate eficace de mine la somn, dar despre fiecare tehnică în parte s-ar putea scrie câte o carte.

U.K.R.: Ce îi poţi sfătui pe novici să aibă în vedere înainte de a ieşi la un pescuit de somn? Mă refer mai ales la vremea de afară, anotimp, timpul zilei, cota apelor şi alţi factori care crezi tu că pot fi importanţi în pescuitul acestui prădător.

G.F.A.: De multe lucruri trebuie ţinut cont înainte de a porni la somn. Dar mai întâi aş aminti când nu e bine să mergi la pescuit.

În apa ce se răceşte repede şansele noastre scad drastic, cu toate că putem încerca în locurile adânci (de pildă, prin pescuitul la grund), însă trebuie să aşteptăm mult pentru câte o trăsătură. Această perioadă este, de obicei, toamna târzie. Eu am prins şi la sfârşit de octombrie la wobler în apropierea malului, ce-i drept doar exemplare mai mici, de aceea această perioadă eu o dedic şalăilor. Nici pe timp de iarnă nu pescuiesc la somn, cu toate că ei se hrănesc, ce-i drept foarte minimal. Eventual la gurile de vărsare cu ape calde putem avea noroc. Deci în sezonul rece mai bine să ne concentrăm asupra altor răpitori.

Un alt lucru important este ca nici în perioada prohibiţiei să nu pornim la pescuit de somn. Acest lucru este reglementat şi prin legislaţie, dar eu zic să-i lăsăm să se reproducă în tihnă, să avem de ce ne bucura şi pe viitor. Dacă tot am amintit de reproducere, să spun câte ceva şi despre acest lucru. Somnul are perioada de reproducere între lunile mai şi iulie, în condiţii nefavorabile, această perioadă putând fi prelungită. Mustăcioşii atunci îşi caută locurile de reproducere când temperatura apei este constant în jurul valorii de 20 grade Celsius. Ei preferă pentru depunerea pontei zonele cu vegetaţie abundentă din marginea malurilor, având o predilecţie în special pentru copacii căzuţi în apă şi rădăcinile submerse. Aceste locuri sunt curăţate înainte de depunerea icrelor. Diametrul icrelor este între 1,5-2,0 milimetri, iar mărimea lor creşte continuu până în mometul ieşirii alevinilor. La început icrele sunt acoperite de o substanţă lipicioasă ce le ţine legate de plantele sau rădăcinile pe care au fost depuse. Treptat aderenţa icrelor scade, perioadă când devin foarte sensibile, în special la acţiunea mecanică. Dacă în acest stadiu ele cad pe fundul apei, mor. La o temperatură a apei de 23-25 de grade Celsius, alevinii ies în aproximativ 2,5-3 zile. La început, alevinii sunt fotosensibili, fug de lumina solară până la prima hrănire (aproximativ la 7-10 zile). Foarte puţini alevini ajung la stadiul matur. În primul an de viaţă, la sfârşitul anului, somnul poate atinge 15-20 cm, în al doilea an 30-40 cm, iar în al treilea sau patrulea an 50-80 cm lungime şi 3 kg greutate. În continuare creşterea este influenţată mult şi de habitatul în care trăieşte peştele.

Dar să ne întoarcem la pescuit şi să vedem când avem cele mai mari şanse să prindem un mustăcios. Perioada optimă începe odată cu venirea primăverii, când avem şi primele creşteri semnificative de temperatură. Această perioadă nu este peste tot şi nu întotdeauna identică, sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie sunt, de obicei, acele perioade ale anului când temperatura aerului se încălzeşte treptat şi ies şi somnii din perioada de post. Deci, înainte de perioada de prohibiţie, putem avea câteva zile norocoase pe malul apei. Pe acele ape private unde nu se ţine cont de perioada de prohibiţie, până la depunerea pontei, putem să prindem bine mustăcioşii. Această perioadă timpurie poate fi foarte prolifică, uneori putând avea trăsături şi pe timpul zilei. În timpul nopţii, în zonele cu ape mici, de jumătate până la un metru, cu siguranţă îi putem găsi. În aceste locuri încălzite pe timpul zilei se adună peştii paşnici, ce rămân şi pe timpul nopţii acolo. Bineînţeles, câte un front de aer rece poate fi foarte nefast în ceea ce priveşte apetitul peştilor.

După perioada de reproducere, apele deja sunt încălzite şi de aici începe adevăratul sezon de pescuit la somn. Fiindcă somnul este un peşte răpitor activ noaptea şi trăsăturile apar în această perioadă. Excepţie face pescuitul la clonc, fiindcă cu această metodă în orice perioadă a zilei putem avea succes. Poate fi bună, de asemenea, zăpuşeala dinaintea unei furtuni de vară, când somnii devin foarte agitaţi şi irascibili, atacând aproape orice le cade în cale. Dacă furtuna este în timpul zilei, după încheierea ei, somnul nu prea mai este activ, se culcă pe fundul apei. Deci presiunea atmosferică joacă un rol important în pofta peştilor, lucru bine de ştiut.

Şi la cota apei este sensibil acest răpitor, care şi pe apă tulbure vânează, ba chiar este nesătul şi iese aproape de malul apei chiar şi în timpul zilei. Dacă apa este foarte tulbure, să nu prea stăm pe gânduri, ci să luăm sculele în mână şi să ieşim la pescuit de somn. Cu năluci sau pescuind la grund putem avea trăsături indiferent de perioada zilei. Chiar înainte de creşterea apelor se află la pofta maximă, pe timpul creşterii îşi menţine apetitul crescut, iar odată cu scăderea nivelului apei se retrage în apele mai adânci.

U.K.R.: Îţi mulţumesc foarte mult în numele cititorilor Superpescar pentru sfaturile utile în ce priveşte pescuitul acestui peşte misterios. Îţi urez ca şi în noul an să ai parte de capturi frumoase şi te aşteptăm să ni le prezinţi şi pe acelea!