A-nceput de ieri să scadă câte-un grad, acum a stat... iar şalăii s-au cârduit cuminţi, pe locurile de iernat. Glumă, glumă, dar anul ăsta trecerea de la temperaturile estivale la cele din pragul iernii s-a făcut cât ai zice „peşte”... sau mai bine spus „şalău”. În cazul de faţă, suntem direct interesaţi să prindem acest peşte răpitor tot timpul anului, ceea ce include aici şi sezonul rece, care precede îngheţul.
Omul cât pescuieşte, învaţă şi aşa s-a întâmplat şi în ultima partidă de pescuit pe Gostilele, lacul de acumulare aflat la o distanţă de numai 33 km de Bucureşti. Nu folosesc sonarul pe această apă deoarece cunosc suficient de bine majoritatea locurilor, dar la ultimele două partide am observat că temperatura apei scăzuse destul de mult, probabil sub 15 grade Celsius.

Iarna nu-i ca vara
Obişnuit ca în lunile de toamnă să găsesc şalăii pe locurile lor preferate – pragurile din zonele de 3,5-4,5 m adâncime, în special pe zonele cu agăţătură (cocioc), normal că am pornit să bat toate acele locuri, atât de productive în fiecare an. Dar situaţia „din teren” (adică din apă) era în continuare schimbată, încă din vară – nivelul lacului a scăzut foarte mult în această vară, însă, o dată cu venirea toamnei, apele au mai scăzut cu încă 1,5 metri. Un metru şi jumătate! Sub cota deja minimă din vară! Ceva nu se potrivea în abordarea mea asupra şalăilor, iar practica avea să mi-o confirme încă de la primele locuri încercate – pe primul, un biban, pe altul (ajunsesem deja la al cincilea), o coadă de Ishad Tail tăiată. În partidele precedente avusesem totuşi capturi pe aceste zone, deci era normal să le prospectez din nou.
Deja începusem să realizez ceea ce nu voiam să înţeleg: pe toate acele locuri, datorită nivelului scăzut al apei, în combinaţie cu temperatura în „cădere liberă”, şalăii nu aveau ce căuta. Condiţiile le erau neprielnice, probabil atât pentru supravieţuire cât şi pentru hrănire.

Atipic
OK, am insistat în continuare, schimbând locuri şi năluci – de la cele cu vibraţie acolo unde agăţăturile erau mai rare (cicade şi TN-uri 50 de la Jackall) la plastice pe zonele dificile. Aveam la mine o nouă versiune a deja celebrei serii Ishad de la Jackall, şi anume Ishad Tail, varianta de 3,8” (9,6 cm)... doar că îmi lipsea pe deplin încrederea în ea. La ultima partidă prinsesem ceva şalăi, nu foarte mari, prezentând această nălucă pe cârlig offset prelestat de 1/8 oz. (3,5 grame) Skip In The Shade de la Ecogear, în cel mai simplu mod posibil – taras. Despre acest stil de recuperare se pot spune multe şi poate fi aplicat anumitor situaţii (în special în condiţii de apă rece, când şalăii sunt slab activi), însă, în acelaşi timp, este şi cel mai frecvent mod în care mulţi pescari îşi încep ucenicia într-ale spinning-ului. Tragi năluca pe substrat, peste structuri/agăţături, cu pauze, şi cam asta e tot. Aştepţi să te „lovească”. Poate ceea ce mă făcuse să fiu reticent în privinţa noii năluci era şi coada în formă de paletă, destul de redusă ca dimensiuni, plus faptul că, la o vedere superficială, IShad Tail aducea a Ishad căruia cineva i-a adăugat, în grabă şi în lipsa de idei, o coadă de shad. Nimic mai fals, pentru că practica de pe apă avea să mă convingă de contrariu.

Şalăi verzi pe pereţi
După un joc enervant de lung al „încercărilor şi erorilor”, m-am convins pe deplin că pescuiam în apă tulbure, scăzută, în răcire accentuată şi fără şalăi. În traducere liberă, ca-n lighean. Nu-mi place, de regulă, să pescuiesc pe zonele cu apă adâncă, de iarnă, nu atât datorită agăţăturilor extreme (ziduri de beton, fiare) care taie instant chiar şi liderele din fluorcarbon, ci pentru că prefer să pescuiesc cu jiguri şi năluci cât mai uşoare. Greutatea capetelor lestate folosite pe Gostilele, chiar şi atunci când apa se află la cote normale, se învârte 90% din timp între 3,5 şi 5 grame. Doar în situaţii extreme (vânt puternic şi adâncimi mari) recurg la jigurile de 7 grame şi în mod cu totul excepţional, la cele de 8-10 grame.
Obosit de atâta alergat după himere de şalăi pe jumătate din baltă, am decis, într-un târziu, să încerc zonele cu apă foarte adâncă. La cote normale (ceea ce nu era cazul acum), pe astfel de zone, apa ar fi avut între 6 şi 7,5 metri, dacă nu chiar mai mult. În condiţiile date, apa avea cu cel puţin 1,5 - 2 metri mai puţin, deci adâncimile erau „abordabile” chiar şi cu jiguri de 5 grame.


Dimensiunea înţeapă
Zis şi făcut – după locul cunoscut sub numele „La plante”, şi unul dintre cele mai productive în perioada octombrie-noiembrie (repet, în condiţii de cote normale ale apei), m-am orientat spre zonele cu apă aşa-zis „adâncă” şi plinde de structuri dure – pereţi din beton, probabil „ruine” ale unor foste case, drumuri scufundate o dată cu inundarea Văii Mostiştei prin anii ’80. Primul loc încercat, un prag unde jigul de 5 grame cădea de la „adâncime zero” la 4-5 metri pe o distanţă de numai 15 metri, lanseul „inaugural” a adus şi primul „tac”, care n-a făcut decât să-mi confirme că „acolo jos există semne de viaţă”. Al doilea lanseu cu aceeaşi nălucă a adus şi primul şalău, destul de răsărit. Pentru că la Ishad-ul normal de 4,8” nu s-a mai prezentat nimic, după puţin timp am trecut pe IShad Tail 3,8”. Pe acelaşi loc au urmat câţiva bibani, încă un şalău, pe la limita kilogramului şi apoi... linişte şi pace.
Păi dacă nici pe apă adâncă nu erau şalăii, atunci un’ să fie? Răspunsul a fost pe cât de simplu, pe atât de logic: tot pe apă adâncă, dar nu chiar în... acelaşi loc. Următoarele două ore au trecut schimbând în van locurile de pescuit pe apă adâncă. Cu excepţia unui strapazan accidental, nimic nu s-a întâmplat. În cele din urmă, am zis să încerc şi locul „cel mai de iarnă” pe care pescuiesc doar când apa are 4-5 grade, înainte de îngheţ şi imediat după.

Cu piatra în jig
Stupoare maximă! În următoarele două ore, am „terminat” două plicuri de jerkuri montate pe jiguri offset Skip In The Shade de 5 grame – făcute praf, resuscitate la brichetă, tăiate, rugate să se mai ţină fie şi într-un fir, plus o agrafă de 20 lbs. rezistentă, ruptă în înţepătură. Numărul şalăilor prinşi nu vi-l pot spune exact (după o anumită cifră am preferat să... pierd „şirul”), doar atât că pescuitul se desfăşura după sistemul „lanseul şi înţepătura”. Când printre şalăii destul de frumoşi (majoritatea în jur de 2 kg) se mai strecura şi un crap agăţat involuntar, nu ştiam cum să scap mai repede de ciprinidă, ca să prind încă o... „şalăidă”.
Stilul de prezentare la care răspundeau perfect a fost cel clasic-verticalizat, care dădea suficient timp nălucii să cadă pe substratul foarte tare. Contactul cu pietrele se simţea, de fiecare dată, asemenea unui „bocănit” în lansetă (meritul lansetei specializate de jigging), singurele întreruperi de la „ritmul normal” fiind atacurile de o rară violenţă ale şalăilor, toţi cu năluca în gât. La firul textil Sunline de 20 lbs. rezistenţă, am folosit tot timpul 1,5 m de lider din fluorcarbon de 10 lbs. (0,26 mm diametru). Surprinzător, la înţepăturile pe care le-am dat, am reuşit să rup o agrafă şi să dezdoiesc până la limita inutilizării alte câteva agrafe de 20 lbs., însă legătura dintre fluorcarbon şi textil a rezistat fără să crâcnească.

Muşcătura vine din mediu
Echipament folosit: lanseta specializată de jigging Evergreen Herakles HCSC-69H, de putere 3/8-1 ½ oz., fir recomandat 10-30 lbs, lungime 2,06 m, mulinetă Daiwa Steez 103HL cu tuning suplimentar – tambur „shallow” şi rulmenţi ceramici TG’s Rocket Bearings.
Ce am învăţat de aici? Că toţi factorii de mediu, atât naturali, cât şi cei artificiali (scăderea apei) contează enorm în „economia jocului”, al cărui nume este „localizarea şalăului”. Este singurul lucru care contează, dacă vreţi să prindeţi peşte. Dacă vă aflaţi pe locul potrivit, la momentul potrivit, şalăii vor răspunde, până la urmă, unui anume tipar de prezentare şi model de nălucă. În cazul de faţă, temperatura şi nivelul apei, ambele în scădere, „mânaseră” şalăii spre cele mai adânci locuri de pe baltă, pe substrat tare, ca şi cum s-ar fi pregătit deja de iernare. Nu cred că putem vorbi încă de termoclimă, însă atunci când la suprafaţa apei temperatura coboară la 1-2 grade, singura zonă unde temperatura rămâne constant la 4-5 grade este la adâncime şi, pe timpul iernii, este singura strategie care vă va aduce capturi. Un alt castig al acelei zile, în care 8 ore am căutat eronat şi 2 ore m-am bucurat, este şi faptul că am prins încredere într-o nălucă nouă.
În concluzie, dacă şalăii vor „la gura sobei”, păi acolo îi prindeţi, nu unde vă închipuiţi voi că ar putea să fie.