De când am pus în practică tehnica rubeziană cu feeder, sunt cucerit de posibilităţile pe care mi le oferă: 1. precizie maximă la plasarea nadei pe apă şi în vad, graţie rubezianului. 2. precizie maximă a prezenţei momelii în proximitatea nadei, graţie montajului cu feeder. 3. consum minim de nadă, cum vom vedea imediat, graţie preciziei cu care se poate pescui. 4. şansa de a scoate peştii mari surpriză, graţie elasticului rubezianului.


Bega, Topolovăţ

Dacă am prins câţiva peşti frumoşi împreună cu prietenul Oliver Pelici la Topolovăţ, între pod şi baraj, asta nu înseamnă că acela este LOCUL. Locuri cu L mare sunt multe pe Bega, până sus, la Chizătău, şi încă şi mai sus. După cum la fel de convins sunt că toate râurile colinare şi de şes ale României sunt pretabile la pescuitul cu această tehnică, cu condiţia deloc greu de îndeplinit de a găsi vaduri la până la 10 m de mal. Bun. Suntem, deci, la Topolovăţ, într-un început frumos de noiembrie. Apa e superbisimă, cum numai Bega poate fi în partea asta de ţară, verde şi limpede ca şi carbogazoasa de kiwi, să plesnesc dacă exagerez cu ceva. Oliver se instalează în amonte de mine, la vreo 40 m distanţă, şi decide să pescuiască tot cu rubeziana, dar cu plută Cralusso Torpedo, cu linia blocată în curent. Îl lăsăm să îşi vadă de treabă şi trecem la ale noastre.


După ce simţim în mână contactul feeder-ului cu fundul apei, ducem vârful rubezienei spre amonte. Aceasta este poziţia de aşteptare a trăsăturii.


Nădirea preliminară

Am de ales între două variante: ori încarc vadul urgent cu câţiva bulgări barosani de nadă, ori procedez altfel. Se poate altfel? Da. Pescarii englezi la feeder, în varianta cu lansetă, fac în felul următor: lansează feeder-ul încărcat cu nadă, aşteaptă cam 1 minut să se descarce în curentul apei, recuperează, încarcă, lansează, aşteaptă descărcarea din nou şi tot aşa, 15-30 minute, în funcţie de distanţa la care pescuiesc şi de cantitatea de nadă pe care o doresc în vad. Trebuie să recunoaşteţi că îţi trebuie multă răbdare şi sânge rece pentru treaba aceasta, ca să îţi poţi învinge pofta de a începe pescuitul cât mai repede. Dar rezultatul este pe măsura efortului. Haideţi să stabilim cum facem exact cu feeder-ul de sub rubeziana noastră:

1. ca să nu ne încurce niciun peşte în timpul nădirii, încă nu montăm struna

2. respectăm toate etapele despre care am scris în prima parte a articolului; feeder-ul a ajuns acum pe suprafaţa apei

3. îi permitem o imersie controlată. Năditorul se va scufunda, dar nu în voia lui, ci ţinut în hăţurile firului: nu îl lăsăm liber, ci îi însoţim căderea cu firul întins, controlat. Rezultatul este că atingerea fundului apei se va simţi instantaneu în băţ. În acest moment ducem vârful rubezianului spre amonte, ca să întindem linia şi să plasăm semnalizorul în poziţie de pescuit, aşa cum aţi văzut în desenul publicat luna trecută.

4. Aşteptăm. Dacă nada e preparată ca lumea (adică nu prea colantă) şi dacă a fost strânsă în feeder atât cât trebuie (adică nu prea tare), în sub 30 secunde năditorul ar trebui să se descarce. Îl putem ajuta prin scurte mişcări de “înţepare”.

5. Repetăm mişcarea măcar de, să zicem, şapte ori. E o cifră medie, care nu e bătută în cuie. Uneori peştele poate fi în vad şi după trei “descărcări”, alteori va intra mai târziu, pe măsură ce pescuim şi continuăm să ducem nadă în vad.

6. După operaţiunea de nădire preliminară montăm struna.



Nădirea nu s-a terminat

Pescuitul cu feeder face posibilă o nădire continuă, în timpul pescuitului. E posibil să avem permanent în preajma cârligului şi exact în acelaşi loc, graţie preciziei tehnicii rubeziene, o grămăjoară atractivă de nadă. Practic, avem de a face cu o nădire de întreţinere mai specială, în sensul în care micii bulgări nu sunt lansaţi cu mâna ori cu praştia, ci sunt duşi ritmic cu feeder-ul pe fundul apei.



Fapte, mrene şi cleni

Parcă spuneam că ne găsim la Topolovăţ, pe Bega. Îmi fac rapid o nadă cu arome îngereşti de brânzeturi fermentate dintr-un pachet de Trabucco cavedani e savette (“clean şi scobar”, în lb. italiană), la care adaug în final un pumn de cânepă fiartă şi un pumn sănătos de vierme alb şi roşu. Încep la vreo 6 m distanţă, acolo unde se termină pragul malului şi începe adâncimea maximă, între curenţi: între cel de mal, slab, şi cel principal, puternic. Încarc vadul de 7 ori şi montez struna. Aştept. Nimic. După 3-4 minute, duc o nouă porţie de nadă. Iar aştept, iar nimic. Nu-mi fac probleme. Aşa e Bega. Nu are hoarde nesfârşite de peşti, ca Dunărea. Are câţiva al naibii de sperioşi, pe care trebuie să fii în stare să-i convingi. Mai devreme sau mai târziu, sunt sigur că ceva tot prind. După vreo jumătate de oră, totuşi, încep să mă neliniştesc. Nici o trăsătură. Între timp vine şi Oliver pe la mine şi îmi dă aceeaşi veste. Şi la el, în mal, între curenţi, nimic. După încă jumătate de oră de muncă în zadar, îmi dau seama că ceva trebuie schimbat. Ce? Hai să vedem cum e în curentul principal! Renunţ la vadul din mal şi o iau de la capăt cu nădirea preliminară la 9 m, în plin curent. Apa are o forţă considerabilă aici, dar, din fericire, feeder-ul meu de 30 g stă încă perfect pe poziţie şi nu e nevoie să îl supralestez. Adâncimea este aceeaşi: 1,70 m. Încarc o dată (am struna pe fir, nu am mai dat-o jos, dar nu am momeală pe ea). Încarc a doua oară. Şi a treia. Nu mai am răbdare şi, în plus, experimentez, căci şi de asta mă găsesc aici. Pun un vierme roşu pe tijă şi doi, unul alb şi unul roşu, atârnaţi, şi duc nadă în noul vad a patra oară. După câteva secunde, buf! Simt trăsătura până în amigdale, dar îl ratez. Aproape tremurând refac ritualul cu a 5-a porţie de nadă. Buf, din nou! Îl am! Pe un râu cu curent tare cum este Bega, nu ştii niciodată cât de mare e peştele mare pe care îl ai în fir. Forţa considerabilă a apei îngreunează mult o asemenea estimare şi, mai ales, creează serioase dificultăţi în timpul luptei. Aşa că mă lupt, că asta îmi este meseria, şi, de data aceasta, câştig. O mreană superbisimă, pe care o estimez cu modestie la 1,5 kg, îmi intră în minciog, după vreo 10 minute de patrule alerte pe fundul apei, ba în jos, până am auzit chiar şi un scârţ în bătrânul meu rubezian, vechi de 10 ani, ba în sus. E peştele anului, pentru mine. Oliver a ajuns iar în spatele meu, aşa că îi transmit urgent învăţătura: treci urgent în curent!


Şi Oliver trece urgent în curent

A doua trăsătură se lasă aşteptată. E şi normal, după 10 minute de agitaţie în tot vadul şi-n împrejurimi, într-o apă superlimpede de numai 1,70 m. În timpul acesta, Oliver o ia şi el de la capăt. Întinde rubeziana pe mijlocul curentului principal, adică tot la vreo 9 m, şi reia nădirea de start. El o face cu cupa, alternând bulgări de nadă cu bulgări de viermi colaţi cu pietriş. După vreo 20 de minute de la nădire, buf! şi la el: un clean la 3/4 kg. După încă 15 minute, buf! la mine: tot un clean la 3/4 kg.


După alte 15-20 minute, surpriza zilei, înainte de şedinţa foto: o mreană parcă geamănă cu a mea scoate 10 m de elastic din rubeziana lui Oliver şi face din prima partidă de pescuit a sa cu Cralusso Torpedo o amintire pe care o imortalizăm imediat în şedinţa foto din care gustaţi şi voi imaginile de faţă.



Scurtă fişă tehnică

La mine: fir principal 0,16 mm, strună 0,14 mm, cârlig 12, elastic de 1,4 mm, 3 viermi pe cârlig, doi roşii şi unul alb.

La Oliver: Cralusso Torpedo de 25 g, fir principal 0,14 mm, strună 0,12 mm (!), cârlig 16, 2 viermi pe cârlig.



Limitele tehnicii

Rubezianul cu feeder este o tehnică pentru peşte mare. Asta nu înseamnă că nu prinzi cu ea şi babuşcă, plăticuţă şi orice peşte mic-mediu, ci doar că destinaţia ei esenţială este peştele mare. Sensibilitatea montajului ansamblului nu străluceşte atunci când vine vorba de trăsături delicate de peşte mic-mediu nu prea îmboldit de foame. Sunt sigur că nu e nici o problemă să faci cu această metodă câteva kilograme de babuşcă, dacă mănâncă bine, însă, în principiu, pentru peşti de tipul acesta sunt de preferat tehnicile cu plută. O altă limită este dată de distanţa la care poţi pescui. Acesta este motivul pentru care metoda este perfectă pe râuri, unde e ceva obişnuit ca vadurile bune să fie până la 10 m de mal, şi devine mai puţin interesantă pe lacuri, unde nu de puţine ori peştele trebuie căutat ceva mai departe.



Câtă nadă consumăm la un pescuit?

Incredibil de puţină! Maximum trei sferturi dintr-un pachet de nadă preambalată de 1 kg, în 3-4 ore de pescuit! Cu toate că nu veţi înceta să încărcaţi feeder-ul la fiecare ducere a liniei în vad, ceea ce înseamnă că pe fundul apei veţi avea o ofertă neîncetată de nadă, veţi observa că ritmul în care scade ceea ce aveţi în bacul de nadă este extrem de lent. Asta nu mă împiedică să am întotdeauna un pachet de rezervă la mine, pentru zilele în care pescuitul merge foarte bine şi se cere mai multă nadă (nu e cazul pe Bega), sau pentru cele (rare) în care ajung să pescuiesc mai mult de 3-4 ore.



Încă o pledoarie pentru rubezienele scurte

Pescuitul cu rubeziană nu este prin definiţie un pescuit de concurs, aşa cum încă mai susţine o legendă locală extrem de perdantă, şi pentru pescari, şi pentru comercianţii români de articole de pescuit. Legenda concursurilor ţine departe de deliciile acestei tehnici zeci, sute de mii de pescari care nu au nici cheful şi nici timpul să se apuce de competiţii. Ea a creat în jurul rubezienei aura intangibilă a “tehnicii pentru experţi”. Mai rău, “pentru profesionişti”, după cum mi-a fost dat să aud din gura unui importator de articole de pescuit din vestul ţării, acum mai mulţi ani. Nu, fraţilor. Nu e nimic expert şi nici profesionist aici. Este, aşa cum încercăm să demonstrăm şi cu această serie de articole, pescuit pur şi simplu, dar un pescuit al naibii de eficient, la locul şi timpul potrivit. Un pescuit care se poate face perfect cu rubeziene de 5-10 m (în funcţie de distanţa la care se găseşte vadul), pe orice fel de scaun doriţi, cu condiţia să fie stabil, cu un clip în dreapta şi o rolă, pentru sprijinul băţului după demufare. Rubezienele de 9,5 – 10 m costă 75-150 euro pe piaţa românească, noi-nouţe.
Articol preluat de pe www superpescar.ro.